AclePYo a pasit incet prin PORTALUL magic care ducea in TINUTUL PADURII. Noul sau prieten, DUHUL AERULUI, deschisese aceasta usa secreta NUMAI pentru el, pentru drumul lui inapoi spre casa...

Ajuns pe noul taram, eroul nostru a inceput sa studieze locul. Totul parea calm si linistit, iar fosnetul usor al frunzelor intarea aceasta senzatie de relaxare, de pace... Pe neasteptate - zgomotos si greu! - un copac a cazut foarte aproape de el. Apoi alti cinci pomi s-au prabusit, pe rand, secerati parca de o forta nevazuta, distrugatoare...
"Ce se intampla? CINE devasteaza padurea? Cine poate taia atat de rapid un copac?" Din pacate, raspunsul la toate intrebarile sale a venit (poate) prea repede... Din tufisuri, de peste tot, au aparut vreo douazeci de "aratari" absolut neobisnuite. Aceste "aparitii" semanau cu mici ghemotoace de blana, cu dinti mari, puternici si care, in plus, aveau doua picioare strambe cu patru gheare intepatoare... Marele ghinion a fost ca, aproape imediat, ciudatele animalute l-au detectat pe AclePYo si - fara niciun avertisment! - au atacat cu violenta...

Inainte »

"Ce ironie... - se gandea AclePYo in timp ce se ferea, cu agilitate, de asaltul tot mai agresiv al bizarelor fapturi - am scapat de un dusman (elitosferele!), ca sa dau de altul!"

Sferele de blana navaleau insa, incontinuu! Sareau, se rostogoleau ca, mai tarziu, sa atace din nou! Din fericire, AclePYo era pregatit...!

De pe jos, de undeva, tanarul "culesese" un bat cu care, acum, se apara! Astfel, pe primii zece inamici, flacaul a reusit sa-i anihileze rapid, trimitandu-i ca pe niste mingi, prin toate "colturile" padurii. Au urmat apoi alti noua care, la fel ca predecesorii lor, au zburat in toate directiile, loviti, cu forta, de bata eroului. Si a mai ramas doar unul...

- Pe tine - a zis AclePYo, aratand cu degetul spre "aratare" - trebuie sa te capturez!

In urmatoarea clipa, cu o viteza uluitoare, flacaul nostru a scos o SFOARA din buzunar. Nu a durat mult pana cand ultimul inamic al confruntarii era prins si legat fedeles...

« Inapoi • Inainte »

AclePYo, obosit dupa lupta, s-a asezat langa un copac urias, ca sa se odihneasca. Si, pentru ca mereu trebuia sa fie pregatit, eroul nostru a inceput sa studieze "aratarea" pe care o prinsese.
"Ia sa vedem ce avem aici..." - gandea flacaul, uitandu-se atent la prizonierul sau. "Pai, sa o luam pe rand: urechi-cu-frunze avem, gura-mare-cu-dinti avem, picioare-cu-gheare avem... Ce lipseste?... Desigur: OCHII!... Care sunt foarte mici si ascunsi in blana... Interesant!..."

Deodata, parca venita de nicaieri, o voce groasa a spart linistea:
- Cine esti straine? Si cum ai reusit sa pui mana chiar pe conducatorul MOLIMOSCANILOR?
Tanarul nostru, luat prin surprindere, a sarit direct in picioare. Copacul urias pe care se sprijinise - vreti sau nu sa credeti! - vorbea acum cu el.
- Eu sunt AclePYo! Iar pe Molimoscan, cum ii zici tu, l-am capturat in lupta... Totusi, scuza-mi curiozitatea, tu CINE esti?
- Eu sunt DUHUL PADURII! Si, trebuie sa ne pregatim, iarasi, de... un nou atac! Vin Molimoscanii sa-si recupereze seful!!!

« Inapoi • Inainte »

De niciunde si de peste tot, au aparut sute de Molimoscani. Agresivi, acestia i-au inconjurat imediat pe AclePYo si pe DUH.
- Suntem terminati...! a spus cu voce stinsa, copacul gigantic.
- Nu-ti pierde speranta DUHULE! a strigat eroul. Sunt gata de lupta!
Intr-adevar, AclePYo era pregatit! Din buzunar tanarul a scos PIATRA XYXIDICA A LUMINII. "Cand esti inconjurat de... intuneric - spunea bunicul sau - aceasta piatra va stralucii mai puternic ca niciodata!"
Si asa a fost! PIATRA LUMINII a explodat, distrugand cu razele sale orbitoare toti molimoscanii! Simplu, eficient si... stralucitor!

DUHUL PADURII, plin de recunostinta, a hotarat:
- Pentru forta ta de a proteja copacii, eu, DUHUL PADURII iti ofer:
GRADUL si DIPLOMA de UCENIC VRAJITOR!
- In plus, iti ofer si aceasta CREANGA magica... Oriunde vei fi, pe orice tinut, ea va inflori si va deveni rapid o padure puternica!
AclePYo a primit cu smerenie darul de la noul sau prieten, dar, trebuia sa-si ia la revedere. Era momentul sa mearga mai departe...!

« Inapoi • Inainte »